Beneficii

Empatikids
    • PRIMA ÎNTÂLNIRE

      Organizăm vizite la care vă încurajăm să veniți împreună cu cel mic. În general suntem disponibili în zilele lucrătoare, în jurul orei 11:00 sau în a doua parte a zilei, începând cu ora 16:30. Pentru programarea unei vizite vă rugăm să ne contactați în prealabil.

    • ADAPTARE BLÂNDĂ

      Intrarea în colectivitate este un moment greu pentru cei mici și de aceea încercăm să îmblânzim procesul. Suntem adepții adaptării blânde și permitem accesul părintelui în primele zile alături de noi, cât să ne cunoaștem și să punem bazele unei relații din care cel mic să-și ia încrederea că se află într-un spațiu sigur, alături de oameni calzi și grijulii.
      Programul Flexibil este instrumentul perfect pentru introducerea treptată în colectivitate. Vi-l oferim sub forma unui pachet de 40 de ore, valabile 30 de zile, pe care le puteti folosi în ritmul natural al copilului.

    • JOACA LIBERĂ AFARĂ

      Timpul petrecut în aer liber induce natural starea de bine, dezvoltă motricitatea grosieră, stimulează curiozitatea față de natură și ajută copiii să devină mai rezisteți și mai puțin anxioși. Exceptând zilele cu ploaie și vânt puternic, iesim zilnic afară unde copiii se joacă liber, cresc și învață despre lumea înconjurătoare.

    • ATELIERE SENZORIALE

      Pe lângă beneficiile din zona dezvoltării fizice și sociale, joaca senzorială are un puternic efect terapeutic. Acea stare aproape hipnotică în care copilul intră atunci când se joacă îl ajută să proceseze frustrările zilnice care uneori pot deveni copleșitoare. Știm că acasă este uneori greu să oferi copilului experiențe de calitate pentru că de cele mai multe ori acestea presupun messy play, timp și materiale din cele mai diverse. La Empatikids copiii se pot juca în voie, fară frica de murdărie, doar cu un schimb de hăinuțe.

    • ATMOSFERA JUCĂUȘĂ

      Joaca este primul limbaj al copilului, poarta prin care el descoperă lumea. Punem la dispoziție nu numai jucării de calitate ci și o atmosferă jovială în care copilul să se simtă relaxat și să intre natural în starea de bine.

    • BIBLIOTECA PĂRINȚILOR

      În spațiul comun de primire se află o mică bibliotecă cu titluri din domeniile parenting, relații și dezvoltare personală care vă stau la dispoziție pentru împrumut.

  • Biblioteca

    Titlurile disponibile sunt:

    Gabor Maté – Cand corpul spune nu

    Gabot Maté – Cum sa ne pastram copiii aproape

    Gabor Maté – Minti imprastiate

    Jessica Joelle Alexander , Iben Dissing Sandahl – Metoda daneza de crestere a copilului

    Rina Mae Acosta, Michele Hutchison – Cei mai fericiti copii din lume

    Gáspár György – Copilul Invizibil

    Aletha Solter – Lacrimi si crize de furie

    Deborah Carlisle Solomon – Copiii stiu cel mai bine

    Alain de Botton – Ce se intampla in iubire

    Gary Chapman – Cele 5 limbaje ale iubirii

    Creierul copilului tău – Daniel J. Siegel, Tina Payne Bryson

    Crescându-l pe Cain – Să ocrotim viața emoțională a băieților – Michael Thompson, Dan Kindlon

    Nu există părinte perfect – Isabelle Filliozat

    Părintele conștient – Shefali Tsabary

    Dincolo de pedepse și răsfăț - Shefali Tsabary

    Cartea copilului supraîncărcat emoțional – Allison Edwards

    Mary M. Mongan – The HypnoBirthing Method